duminică, 24 aprilie 2011

Pasti, Manastirea Pasarea



vineri, 15 aprilie 2011

sMALL

luni, 4 aprilie 2011

"Cine salveaza un om, salveaza Lumea intreaga" - Schindler's List

      Aceste pietre sunt mormintele unor oameni ce au murit pentru pamanturile astea, pentru Romania, in Primul Razboi Mondial. Evrei din Iasi. Restul pozelor sunt facute la inhumarea evreilor ucisi de trupele Romane in comuna Popricani, Iasi. Ele dau replica mitului pastoral despre noi insine, Romanii: suntem buni, primitori, bucurosi de oaspeti, credinciosi, milostivi, iubitori de viata si de aproapele. Sau nu.
      Miza povestii triste despre evreii din Romania nu este pedeapsa, instaurarea dreptatii sau razbunarea. Cum poti face drepate unor copii impuscati, femei gazate, barbati spanzurati sau arsi de vii? Pentru ei dreptatea este imposibila, de neatins, irecuperabila. Miza acestei istorii ce pare etern prea recenta este adevarul, o parte dureroasa a lui, despre noi insine. Despre noi celor ce le sta in putere si sa urasca, si sa ucida semeni ce nu au alta vina decat ca ne sunt prea putin cunoscuti. Celalalt, Strainul, Ne-seamanul. Ura e un sentiment perfect ce nu are nevoie decat de un corp ca sa se exprime. Ura traieste din ignoranta, nu are nevoie de cunoastere, de intelegere, de compasiune. Nu facem mari eforturi sa uram. Ura e adevaratul Diavol, nu-ti cere nimic dar iti ia totul. Facem cu Ura o intelegere pe care o semnam mult prea rapid, cu ochii larg inchisi.
      Sa ne inchipuim ca suntem Celalalt: o familie, copii, sotie, sot. Cineva navaleste peste noi si in cateva clipe ni-i ucide pe cei dragi si poate nu avem norocul sa fim printre cei morti. Sa ne inchipuim ce simtim daca puii nostri sunt omorati. Asa ceva nu face parte din planul de viata al nimanui. Nu te pregatesti pentru asa ceva, nu poti. Sa inmultim asta cu zece, ba nu, cu o suta, cu o mie, cu o suta de mii. Nu-i asa ca viata nu mai e chiar asa de frumoasa?
      Azi am vazut doua femei care plangeau la cimitirul evreiesc, printre alti cativa, n-au mai ramas multi. Nu le-am facut poze, n-am putut, mi-a fost rusine pentru mine, pentru poporul meu, atat de rusine ca n-am avut nici macar puterea sa-mi cer iertare si sa le spun ca mi-as dori foarte mult ca eu sa reusesc sa urasc mai putin decat inaintasii mei.
 Cutiile si sacii astia contin osemintele celor impuscati la Popricani.